Respectul crestinului

Parca sunt un tanar imbatranit prea devreme care cauta prin stivele vietii amintiri pentru o toamna tarzie.

Ei bine, in cautarile mele am gasit o lucrare la religie de cand eram, cred, in clasa a 9-a pe care o s-o redau spre desfatarea-mi si cu dorinta de a pastra aici gravura acelor vremuri:

Titlul era: Respectul crestinului fata de creatia lui Dumnezeu

"Totul porneste de la respectul fata de tine insuti.

Sa intelegi faptul ca esti creatia lui Dumnezeu, fara sa ajungi la o mandrie nemasurata, mi se pare cea mai mare dovada de intelepciune.

Inainte sa te intrebi ce este Dumnezeu, intreaba-te cine esti.

Unde mintea omeneasca nu ajunge, acolo patrunde duhul, sufletul, caci acesta este direct de la Dumnezeu; trupul - tanara, praf si pulbere.

Intai respectul fata de tine insuti, caci tu te oglindesti in toate.

Tot ceea ce il inconjoara pe om il caracterizeaza.

Tu esti celalalt.

Fiecare este eu.

Respect!

Mami imi spunea ca barbatul trebuie mai intai sa-si respecte sotia, dragostea vine ca un foc aprig, arde tot si se stinge. Daca exista respect, va exista trainicie.

Eu insa nu vad respect fara dragoste, si nici dragoste fara respect. E un drum gresit? Iubirea de sine e un pacat? Atata timp cat sinele il vad in ceilalti, cred ca nu. Nu de multe ori suntem orbi?

Eu ma iubesc, caci ma iubesc, recunosc, pentru ca Dumnezeu ma iubeste, ma iubesc fiindca sunt raza din Dumnezeire, port chipul Sau. Daca il port cu cuviinta...? hmhhh sa raspunda smerenia! Smerenia ca parte din mine, din tine, sa o iubesti.

Dragostea, rabdarea si nadejdea.

Toate ne vorbesc despre Dumnezeu. Nu omul din cer, ci timpul. Blaga spunea: "Daca Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea Sa, nu inseamna ca Dumnezeu este un om in cer, ci ca omul este un Dumnezeu pe pamant."

Iti pare rau ca timpul trece? Iubeste! Multe sunt de spus, si mai multe de facut si simtit.

Sa meriti intr-adevar pecetea de crestin. Sa ai respect fata de crestinatate, sa crezi in tot ce e bun in tine caci astea-s de la Dumnezeu.

Totul e dincolo de cuvinte, dogmatica, spatiu.

Timpul este Dumnezeu.

Timpul care nu te ocoleste, ci inviaza cu fiecare clipa care trece. Poti sa-l intorci in favoarea ta sau sa te lupti cu el la nesfarsit, nu-l vei invinge.

Credinta e simtire. Sa nu gandesti daca e bine sau rau, sa simti numai binele. Simtirea se transforma in fapta. Credinta fara fapte e moarta, zice apostolul Pavel.

Tema, dupa parearea mea ar fi trebuit sa se numeasca "respectul sau, mai bine, lipsa de respect a omului fata de el insusi". Cati mai purtam in noi chipul lui Dumnezeu? Si daca il purtam, este pentru ca meritam, sau doar din dragostea Lui pentru noi?! Pacat ca in loc sa-l ingrijim, sa-l miruim, sa-l scoatem la lumina, sa-l laudam, il afundam in necuratia cugetului nostru.

Pocainta este duhul cel bun.

Pocaiti fiind, respectul va straluci de curatire, iar nu de nefiinta."

Acestea scriam prin anul 2001 la o ora de religie. Recitesc aceste randuri... cata lumina, cata drama in lupta mea interioara. Am pierdut din acea lumina, dar am pastrat aceeasi lupta cu ideile, cugetarea, imanenta absolutului.

"Pocainta nu e o intoarcere spre sine, nici o concentrare asupra disciplinei personale, de genul unui atletism duhovnicesc, ci o deschidere spre o viata noua, si printr-aceasta, deschidere spre ceilalti." (Robert Taft)