Indignarea de vinerea asta

Bucuroasa ca am fugit mai devreme de la birou (azi dimineata mi-a cazut draperia, un coleg s-a oferit sa ma ajute, trebuia sa tin cont de programul lui, asa k la 17.30 eram imbracata sa venim spre casa mea - ma rog nu e a mea, a proprietarului a carui chiriasa sunt) asa am profitat si de masina colegului, altfel metroul ma astepta si mai trebuia sa merg si pe jos, si ce ninsoare si ce vant...:(( dar sa revenim la indignarea mea!
Deci bucuroasa ca am fugit mai devreme de la birou, deschid tv. Chiar nu il mai vazusem demult pe Madalin Ionescu... am ramas pur si simplu socata!!! Ogica, Vali Vijelie, mai era si una blonda Lorena cu banda dupa ea, evident!!! Doamneeeee, mi-am zis! Pana unde poate merge compromisul? Nu eram fana National TV, insa Madalin Ionescu era un fel de Gadea pt CNM. Si acum, manelisti, parasute, fel de fel de oameni mai ciudati si care nu au nici un mesaj (incarcatura de idei si semnificatii) de transmis. Madalin, saracu, incearca si el rasul din cand in cand! Vai steaua mea, te-ai ascuns sub nori de tot! Cati bani sa-i dea Mogulul lu' Ionescu de accepta o asa denigrare morala si profesionala?? Rusine!!! Incep sa-l iubesc pe Badea, cu crizele lui cu tot.

Viata si sex

Cea mai tare scena de sex pe care am citit-o azi in "Asteptand-o pe Sara" (Michael Haulica): "Asta ne omoara: obisnuinta. Ne obisnuim sa fim amabili, ne obisnuim sa coborîm primii din pat, ne obisnuim sa facem cafeaua, ne obisnuim sa pupam ici, sa mîngîiem colo, sa lingem pe dincolo, sa intram încet, asa, de explorare, s-o simta, s-o vrea, sa iesimapoi, ne obisnuim s-o-ntoarcem pe toate partile, s-o pupam de jur-împrejur, saintram iar, piston, biela-manivela, locomotiva, hîta-hîta, ne obisnuim sa hai,acuma, haida, hai, hai, hai si ne obisnuim sa ne prabusim sau nu, mai zvîcnim decîteva ori daca n-am auzit aoelu aoleu aoleu sau ioi sau n-am simtit-o catarîndu-se pe noi."
Super. De acum incolo, la fiecare atingere a prietenului meu o sa-mi revina in minte "hita-hita...haida!".
Si tutunul dauneaza grav sexului...

Cather in the Rye

M-am apucat ieri, plictisindu-ma de inca o Duminica in familie, de cartea lui J.D. Salinger "Catcher in the Rye" sau "De veghe in lanul de secara". Cred ca cei mai multi dintre voi stiti deja povestea: Holden Caulfield, naratorul, un inadaptat social, este un adolescent dat afara din patru scoli, pleaca spre casa cu cateva zile inainte de data stabilita, planuind sa petreaca ceva timp in libertate in orasul natal, New York. In cele cateva zile el intra in contact cu mai multe persoane si trece prin intamplari care il demoralizeaza constant, la finalul romanului cititorul afland ceea ce, de altfel, nu era greu de intuit, ca Holden isi spune povestea dintr-un spital de boli mintale. Am terminat-o astazi in pauza de masa, mancarea de "La mama" nesatisfacandu-mi glandele salivare, cascavalul pane mult prea pesmetat (exista cuvantul asta?) si rosiile decongelate si apoi preparate, ma rog, deci am simtit nevoia sa-mi satisfac macar curiozitatea in ccea ce priveste acest final de carte si sa-mi odihnesc stomacul iritat de noile bucate imbucate.

Recunosc, m-au indispus (intocmai ca si pe adolescentul Holden) ticul sau verbal "si asa mai departe", pe care il intalneai cu o consecventa enervanta, apoi sentimentul acela de dezgust, mila, care degenera in ingrijorare a naratorului fata de toti ceilalti cu care vine in contact, fata de diverse situatii.

Concluzia?

"Caracteristica omului necopt e ca vrea sa moara eroic pentru o cauza, in timp ce caracteristica omului matur e dorinta de a trai modest in slujba ei".

Cu toate astea, tuturor ne place sa credem ca suntem inca, copii :D

De ce oare? nu-mi dau seama.

Romantism vs Ziua Indragostitilor

In locul legilor fixe de creatie, romantismul proclama principiul libertatii de creatie, urmarind emanciparea limbii si eliberarea poeziei.
"Dv prezentati omul asa cum il vedeti, eu simt nevoia de a-l infatisa asa cum as vrea sa-l vad." (George Sand catre Balzac).
Oare nu suntem toti niste romantici??? Nu manelisti. Romantici. Afirmam factorul emotional, al imaginatiei, al sensibilitatii, al subiectivitatii, cu tendinta de evaziune in vis, in trecut, in exotism. Viata noastra e un amestec de umbra si lumina, grotesc si sublim, corp si suflet, animal si spirit. Da. Animal. Caci dam dovada si de animalism de multe ori. Puterea aceasta a grotescului, seva lui graitoare sunt atat de mari incat ne arunca in lume ca niste Homeri bufoni... Ariosto, Cervantes, Rabelais sunt peste tot, ne privesc si zambesc ironic.
Adesea ne regasim razvatiti, singulari, dar orgoliosi, sau inchisi in noi, parca nu ne gasim nicairi locul. Suntem angrenati intr-o lupta permanenta impotriva ordinii politice, sociale existente. Ne-am pierdut originalitatea geniului, libertatea formelor. Importam diverse sarbatori clonate si fara esenta miscatoare. Am uitat ca:
"De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeate.
Dragostea nu se poartă cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
Nu se bucura de nedreptate, ci se bucură de adevar.
Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata."

Sa iubim... in fiecare clipa, cu fiecare suflare, nu doar de 14 febr.
"Acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."

De unde vii si incotro iti indrepti pasii? E prima nedumerire despre fiece om in parte... Mi-am dat seama ca nici macar nu vreau sa aflu raspunsuri... la inceput oamenii iti par prietenosi, amabili, apropiati. Cu cat vrei sa ti-i aproprii mai mult, cu atat nedumerirea e mai mare, incerci sa patrunzi tainele cunoasterii, dar resursele sunt mult prea sarace. Taina este taina. Sa nu te mire atunci cand un prieten are o reactie pe care nu iti inchipuiai vreodata ca o poate avea. Un lucru sigur am invatat in viata asta... nimic nu e imposibil. Asadar crede! Oricat de bine credeai ca il cunosti, orice suflet are taine pe care poate doar le vei atinge cu varful degetelor, insa niciodata cuceri. De aceea nici nu prea ma lupt. Nu vreau sa cuceresc pe nimeni, pe mine nici nu ma iubesc, ma simt ca o coasta de fildes plina de copii bolnavi de tetanos (asta apropo de documentarul Andreei Marin Banica). O boala care produce niste contractii puternice ale muschilor, incat oasele se pot rupe. Asa erup si eu adesea si imi frang sufletul in mii de oase mici, care nu vor mai pune niciodata in functiune organismul meu bolnavicios. Suntem toti bolnavi... obsedati.. neincrezatori... filosofi. Impartim firul in 10 si ii lasam pe altii sa le lege. Si apoi, nemultumiti de soarta noastra, incercam sa dezlegam conceptual "itele". Care-s asa de incurcate, incat ne plictisim, cedam, bagam nasul in perna si asteptam ca rasaritul sa ne aduca o alta viata.

Drept

• ansamblu de reguli de comportare în relatiile sociale, al caror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusa - pentru toţi membrii societatii organizate;
• care merge de la un punct la altul fara ocol, care nu se abate nici in stanga, nici in dreapta;
• direct, rectiliniu, vertical;
• adevarat, autentic;
• intemeiat, justificat, legitim, echitabil, just, cinstit, conform cu legile ratiunii, cu legalitatea sociala, cu traditiile;
• situat in partea dreapta;
• tocmai, intocmai, exact;
• in fata, alaturi de;
• ca, in calitate de, in loc de.

Drept sau drepturi

E drept... sunt altii mai destepti ca mine.
E drept... sunt altii mai frumosi ca mine.
E drept... sunt altii mai buni ca mine.
Si imi vin sute de mii de nume in minte ca o nebuloasa. O nebuloasa care ma face de multe ori sa uit cine sunt. Incerc sa ma caut, sa ma regasesc in aceste sute de mii. Dar ei sunt mult mai destepti, mult mai frumosi si mult mai buni decat mine. Si iar ma caut, tot caut, parca ma vanez pe mine insami. Caci da! sunt o prada a propiului EU. El are dreptul asupra mea. Acest EU egoist, acaparator, care a intrat in pielea mea si m-a pierdut.
Unde e dreptul meu?
Sunt vasal mie insami.
Preocuparea zilnica e ce-mi dau sa mananc, cu ce sa ma imbrac, cu ce sa-mi desfat trupul... Si lupta nici macar nu a fost dreapta. Nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa fiu EU. M-am vanat pur si simplu. Cu arma in mana suntem toti si tot ni se pare ca cineva stiga: "Trageti!". Avem dreptul sa tragem, nu e de ajuns??? De ce sa mai conteze cand si unde? Un singur drept... Traieste-l! Desi singurul, nici cu asta nu ne descurcam. Ne copleseste... uite cat de lipsiti de vlaga suntem toti, luptam cu noi insine... de fiecare data pierdem. Ne lipseste tactica. Stam in defensiva. O singura lovitura si cadem. Speram ca acolo, jos fiind, nu va mai da. Ba din contra, poate i se face mila. Si totusi:
- "De ce dai, ma? De ce dai?"
- "E dreptul meu!"