Traiasca Regele!

Dupa o noapte cu ochii beliti la CNN si in amintiri, am primit vestea. La ora 02.25, ora Romaniei, Fred Corral, legistul-sef din LA, a confirmat pentru CNN decesul lui Michael Jackson, care ar fi implinit pe 20 august 51 de ani.
Un start de imagini si amintiri cu cantec mi-ai trecut prin minte. Desi aveam doar 11 ani la al doilea concert Michael, am pastrat o imagine a unui om care a luptat sa depaseasca barierele societatii prin propriul sacrificiu. A mutat muntii, a inaltat spirite, a dat viata muzicii din noi prin compozitiile sale. Un om desavarsit. Fie ca il admiram, il inganam sau repetam in oglinda celebra miscare din bazin, toti l-am adorat.
Un gest de multumire si un moment de reculegere.
Regele n-a murit. S-a dus sa se odineasca putin.
....................................................................................

Ce urma lasa soimii-n zbor?
Ce urma, pestii-n apa lor?
Sa fii cat muntii de voinic,
Ori cat un pumn sa fii de mic,
Totuna e!
Si rand pe rand
Ne ducem toti!

Demnitate

Demnitate
Respect. Onoare. Morala. Prestigiu. Vrednicie. Respect
Respect fata de tine insuti.
Tine de modul in care ne formam, in care ne educam caracterul si sensibilitatea.
Demnitate nu inseamna orgoliu, nu inseamna incapatanare. Ci a ramane puternic in fundamentele in care crezi, a crede in tine.
A te purta cu cuviinta, a accepta naturalul, a te inclina in fata ratiunii.
Dimitrie Gusti spunea ca demnitatea nu este o atitudine agresiva, de tiranie a eului propriu. Dimpotriva, este o condiţie etica, pentru a ne apara convingerile proprii. De asemenea nu este nici o exagerare a constiinţei de sine, ci o consecinta a acesteia atunci cand ea functioneaza in conditii sufletesti satisfacatoare.
Viata ne aseaza in fata diverse momente in care ne vedem determinati spre un anumit comportament: in fata sefului de la care trebuie sa obtinem un salariu in avans sau un job mai bun, in fata unui coleg care si-a pus toata increderea in sprijinul tau, iar azi trebuie sa pleci mai devreme, in fata parintilor cand ai gresit. Poti sa arunci cu laude si cu saliva ori poti sa arati ca intr-adevar meriti, poti sa te rastesti sau sa-ti ceri scuze amanand pentru a doua zi, poti sa te alinti sau sa pleci capul si sa recunosti ca ai gresit.
Majoritatea credem despre ceilalti ca le place sa fie lingusiti. Aruncam cu replici frumoase, mangaiem egoul, facem complimente in speranta ca vom culege aprecieri. Dar obtinem etichete de pupincuristi. Si cel mai adesea pupincurintii sunt "sufletul echipelor" ca, deh! sunt in gratiile tuturor (in aparenta desigur).
Tatal meu mi-a repetat de mic copil: intotdeauna sa te porti cu demnitate. Orice s-ar intampla. De te calca lumea in picioare, ramai stapana pe tine, pe convingerile tale si treci mai departe. Cu fruntea sus. Iar de gresesti, gaseste taria de a-ti cere iertare, de a repara raul. Si invata.
Data viitoare vei fi mai puternica.
Cata dreptate, cat adevar.
Totul este sa-ti pastrezi identitatea, sa nu pierzi din imacularea spiritului tau, sa te trezesti dimineata impacat, sa privesti oamenii in ochi, sa nu traiesti in umbra nimanui. Sa pastrezi ceva din demnitatea ierbii care refuza sa creasca pe drumuri.
.....................................................
If I fall, if I succed
At least I leave as I believe.
No matter what they take from me
They can't take away my dignity.

Termen de comparatie

Din toate experientele pe care le-am avut, am incercat sa trag invataturi. Sa le analizez, sa le clasific, sa le categorisesc si sa-mi formez adevarate principii de viata, fundamente care sa stea la baza intregii mele evolutii personale. Un sistem propriu de decodare a diferitelor situatii, astfel incat din primele perceptii sa concluzionez un intreg sir de rationamente, un fel de shortcut pentru fiecare intamplare. Daca va spune asta si va face asta in urmatoarele 5 minute, deci, e clar! e asa si pe dincolo si apoi va urma asta si ailalta, etc.

Ganduri, ganduri, ganduri.

Cate ganduri ne facem adesea si de multe ori fara rost. Doar asa ca exercitiu al creierului sau al imaginatiei. Sau poate a lipsei de imaginatie. De ce nu?

Poate de aceea stereotipizam oamenii si faptele. Suntem prea ingraditi mental si nu acceptam ca altul reactioneaza altfel, ca, desi a zis sau a facut asta, a gandit contrariul sau a avut o motivatie intemeiata. Noi, nu! daca o persoana repeta un fapt realizat de cineva caruia i-am pastrat o amintire nu tocmai placuta, atunci istoria se repune pe rol. O istorie din care stii deja ca nu ai de castigat nimic. Ca deh! suntem niste interesati si pesimisti pe deasupra.

Dar nu e intotdeauna asa, unele lucruri pot parea la fel... pot mirosi la fel, pot atarna la fel... dar concentrarea, nucleul sa fie altul.

De cate ori nu am auzit din glasul iubitilor care au fost ei iubiti de-a lungul timpului cuvinte ca: vreau sa te fac fericit/a, vreau sa te implinesc, etc. Acum cand le auzim din nou, pufnim in ras (cei mai naivi probabil se emotioneaza si bravo lor), privim circumspect, apoi ironizam un pic situatia ca sa ascundem de fapt lipsa noastra totala de incredere. De ce neincredere? Pentru ca ne-am fript. Si nu o data, nu de doua ori, poate ca de cele mai multe ori. Intr-adevar unele vorbe le spunem poate cu prea mare usurinta, incat am inceput sa le pierdem din valoare, dar asta nu inseamna minciuna. Daca omul doreste la momentul t ca vrea sa te faca fericit/a, de ce sa o tina pentru el, de ce sa nu il crezi? Cum ar putea sa isi exprime verbal trairea daca nu folosind cuvinte ca: vreau, fericit, te fac, eu, pe tine, etc. Asta cu implinirea (exact in forma asta) am spus-o o singura data. Am simtit-o, am ezitat, dar am vrut sa-mi duc testul pana la capat. I-am exprimat-o exact la fel, desi puteam sa gasesc o metafora in loc. Am preferat sa o spun asa pentru ca stiam ca a mai auzit-o. Voiam sa vad reactii. Cu toate ca, in stereotipia mea, stiam care va fi reactia. Si a venit, respirat pe nas a deceptie si indoiala.

Mi-au dat lacrimile. Pur si simplu. Cat ne pierdem din valabilitatea unor ipostaze, pentru ca sufletul ori e ancorat in trecut ori, daca a reusit sa se smulga din trecut, aduce in prezent traumatisme, cicatrici.

Sa zicem ca am gasit o explicatie a reticentei unei noi implicari in teama de a nu fi agatat de o nebuloasa din care sa te trezesti singur.

Dar eu de ce am plans? Stiam ce simt, ce spun, cum are sa reactioneze, cum in mod normal as reactiona eu. Cu toate astea am plans. Am simtit ca am pierdut o cale, sau, mai bine zis, am simtit neputinta de a construi o punte catre adevar, catre puritatea trairii si increderea sentimentului. Stiu ca a identificat acea ruptura a podetului la care tot caram pietre zi de zi, cuvinte, priviri.

Si totul a pornit de la termene de comparatie. Cum ne facem noi viata amara scarmand in trecut, ne dor mainile, sufletul, dar tot scarmam, pana ramanem natangi sufleteste. Aveam aceasta curiozitate bolnava de a afla cum a fost cu fostul/a, vrem picanterii, cautam ramasite, investigam cazuri, sufletul doare, dar noi nu! tot cautam in urma, pentru a face comparatii. Cu mine tot la fel se poarta, si mie imi spune aceleasi lucruri, aceleasi amintiri, vibratii, acelasi final??? Pentru ca finalul ne sperie. Vrem sa stim trecutul, doar sa facem ceva de-a-ndoaselea pentru a nu se sfarsi la fel! Dar a nu se sfarsi la fel nu inseamna a nu se sfarsi niciodata!!! Asta ma chinui sa inteleg, de ce ne pierdem vremea cu cercetari, cand vedem cat de camatareasa e ratiunea si timpul? Iubim? Da, iubim. Atunci sa iubim.

Totul a fost candva. De aceea ne pare viata o unduire fara substrat si o leganare fara substanta. Lumea nu se repeta, chiar de pare ca traim in rasfrangerile unei lumi trecute, careia ii depanam ecourile intarziate.

Seductie si inca un pas

Astazi in propusesem sa scriu despre insingurare, dar a fost mult prea placuta trezirea de dimineata (pana si alarma telefonului lui imi dedica parca sentimentul suprem), si nu mai gasesc in mine acea concentrare, esenta care sa releve in culorile realitatii fatetele singuratatii; astfel ca o sa prefer sa ma gandesc la ce inseamna a face dragoste aproape perfect (desi cartea lui Bebe am citit-o prin anul I de facultate) - amorul, cum imi place mie sa-i spun. Amor, ca parte trupeasca a iubirii, a pretuirii senzitive a partenerului.

Murphy spunea ca dragostea tine de chimie, pe cand sexul de fizic(a), insa mult mai plina de esenta este legea conform careia amorul este triumful imaginatiei impotriva inteligentei. Caci a face dragoste aproape perfect inseamna sa-ti lasi frau liber imaginatiei si senzorialului.

Si trebuie sa incepi cu tine insuti, sa te cunosti, sa explorezi. Cum ne fofilam cand vine vorba de obtinerea orgasmului prin autoexcitare! Dar daca noi nu ajungem sa ne cunoastem, nu invatam sa ne controlam reactiile, sa ne conducem excitarea spre intensitate si sublim, cine va putea? Ganditi-va numai la rolul musculaturii erotice!! Totul e constructiv atat timp cat nu devine o practica consecventa si nu ajungem sa gustam doar placerile provocate. Atat timp cat scopul este descoperirea ta ca sensibilitate, iar aceste trairi le folosesti in crearea feeriei care va aduce implinirea, totul e in regula.

A face dragoste aproape perfect....hmhhh e clar ca iti trebuie un barbat aproape perfect. El este cel care conduce piesa, el iti canta suav la tampla, iar tu visezi sub ritmul respiratiei sale. Trebuie doar sa ii transmiti semnale, ce-ti doresti, cum iti place. Exteriorizarea este esenta. De aceea oamenii stau beliti la filme pentru adulti si e nevoie de o singura miscare si-si gasesc terminarea. Pentru ca actorii se exteriorizeara, se misca, privesc intr-un anumit fel, isi vorbesc, gem de placere (chiar daca e doar teatru); ei incearca sa exprime, iar aceasta exprimare este perceputa senzorial de privitori. Exprima-te si mergi mai departe... concentreaza-te doar asupra senzatiei, doreste-ti sa amplifici acea placere, du-ti la extrem trairea, fi tandra si salbatica. Intotdeauna am crezut ca nu exista femei care stiu sa f*** bine si femei care nu stiu... femeia este in pat ceea ce barbatul starneste in ea. Starnirea aceasta este pasiunea despre care ne vorbesc poetii. Provocarea, dorinta, dezlantuirea. Iar cand ea este presarata cu o dragoste dezinteresata, atunci poti gusta cu adevarat din fericirea imperecherii. O uniune perfecta, atat in plan ideatic, sentimental, cat si fizic. Poate de aceea exista aceasta reticenta in a face sex inca de la primele intalniri, nu doar pentru ca exista teama de consideratii ulterioare urate, ci de faptul ca s-a dovedit ca a face dragoste dupa o perioada in care incepi sa il cunosti, sa il ravnesti, aduce momentului un farmec deosebit: acea satisfactie a seductiei, a daruirii, a cureririi, a vibrarii in bratele barbatului pe care vrei sa il iubesti. Si acum, si azi, si maine.

Nu pierde aceasta dorinta.

Din aceasta dorinta se nasc progeniturile noastre. Din aceasta incrucisare a rationalului, a spiritului si a trupului. Din gustul pantecului, din freamatul sangelui ne zidim viitorul.

.....................................................................................

Mi-era dor sa scriu o poezie

Cu fir de marmura

Infipt in teasta mea.

Cand glasul noptii ma-mbie

Sa-mi umplu gura mea

de-a ta

Si sa-mi lipesc sublim urechea

De soapta ta de printre randuri

Apoi

sa te veghez de-a pururi.

Un zid divin ridic in noi

Triumf, iubire si nevoi.

Credinta in iubire

Am auzit de multe ori ca in dragoste ai mai mult succes (caci DA! toti alergam succesul ca un izvor de apa vie) daca te stradui sa devii obiectiv in orice situatie... si, as adauga eu, sensibil in momentele in care nu esti obiectiv. Insa cat de capabili suntem noi, rational vorbind, sa clasificam momentele in oportune pentru o anumita stare sau alta? Daca ai aceasta capacitate de a fi obiectiv si rational, fata de toti oamenii cu care vii in contact, drumul spre profunzimea dragostei e unul sigur?

Se spune ca puterea omului de a iubi depinde de capacitatea sa de a iesi din narcisism, de a creste si dezvolta o orientare productiva spre relatiile cu cei din jur. Dar pentru dezvoltarea acestei capacitati este nevoie de credinta... de o convingere care isi are radacini atat in experienta gandirii, cat si in cea a simtirii...mai ales intr-o productivitate a trairii.

Credinta este absolut necesara... in acceptarea sentimentelor lui, in esenta personalitatilor lui, in iubirea sa, in motivatia ta, in acel nucleu care te face sa vibrezi la orice atingere, in ideea ca acea atingere e dorinta, in dorinta de a fi impreuna, in convingerea unei identitati comune, in iubire. Sa crezi in el inseamna sa crezi in seriozitatea si stabilitatea atitudinilor lui, ca acestea sunt izvorul unui sentiment curat, dezinteresat, in respectul fata de autenticitatea emotiilor lui, sensibilitatea sa.

Credinta in noi insine este o conditie a capacitatii noastre de a promite.

Credinta in propria ta iubire.

Cu cat aceasta credinta este mai mare, cu atat potentialitatea iubirii creste.

Sa ai credinta inseamna sa ai curaj. Sa fii capabil sa-ti asumi un risc, sa fii gata sa accepti suferinta si dezamagirea. Nu te poti inchide intr-un sistem defensiv in care privesti distantarea si posesiunea ca mijloace ale securitatii... fara sa devii prizonier.

Sa iubesti inseamna sa ai curaj. Curajul sa judeci anumite trairi valorice ca fiind de o importanta colosala asumandu-ti riscul de a pune totul in joc pentru acea traire. Cum zicea si Mussollini: sa traiesti periculos, desi se referea la un curaj al disperarii, iar nu al dragostei.

Se mai intampla sa fim si tradati... si cu fiecare tradare credinta slabeste, iar aceasta slabiciune, amplificarea ei duce la noi tradari, ca intr-un cerc vicios. Si in acele momente, desi constient, te temi ca nu vei fi iubit, inconstient, te temi sa iubesti.

Sa iubesti inseamna sa te angajezi, cum spuneam intr-un post anterior, dragostea este o judecata, o promisiune. Sa iubesti inseamna sa te oferi pe de-a intregul, avand speranta ca dragostea ta va produce dragoste.

Incep sa consider iubirea ca o trasatura de caracter. Pana la urma ea nu trebuie sa se manifeste doar pentru o singura persoana sau cercul restrans al familiei. Nu vreau sa fac disertatii acum despre idealul religios al iubirii aproapelui, insa daca toti am incerca iubirea fata de tot ceea ce ne inconjoara, am practica corectitudinea la nivelul fiecarei relatii interumane, toata aceasta aureola de sentimente pozitive ne-ar imbratisa pe toti si fiecare dintre noi am culege bucurii si respect. Un psihanalist arata ca dezvoltarea eticii corectitudinii este contributia etica specifica a societatii capitaliste: sa faci altora ceea ce ti-ar placea sa-ti faca ei tie. In fapt insa, aceasta este o versiune populara a biblicului: iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Sa fii responsabil pentru el, sa te simti una cu el, sa te implinesti alaturi de el si prin el.

Simplu:

Sa iubesti...

Aceasta este nevoia prima si ultima, reala a fiecarei fiinte umane.

Iar eu iubesc.

Din categoria sertarul cu vechituri

Reciteam aseara din notitele unei veri de liceu si am ajuns la concluzia ca un autor este cu atat mai pricopsit cu cat reuseste sa ramana in subconstientul cititorilor, modul acestora de exprimare, exteriozare fiind in deplina consonanta cu cele adulmecate din opere. Redau aici cateva fragmente, data viitoare sa-mi desfat nostalgia si fara cautari sub praf.

"Simteam oboseala. Exact ce m-as fi putut astepta, in modul in care m-as fi putut astepta. Pentru ca intr-adevar, in subconstient, ma asteptam sa se intample si chiar in forma asta. Ma obosea ca o repetitie, ca o rutina, ma calca pe nervi. O lume moderna, o lume a consumului in care si moartea a devenit un bun de consum.

Si nu numai moartea. Banuiala ei. Spaima de ea. Confirmarea ei. Disperarea. Revenirea. Incercarea unei ultimi atitudini morale. Refacerea scarii de valori. Sfarsitul demn. Sau, dimpotriva, sfarsitul cu naruirea oricarei stapaniri, cu pierderea infatisarii de om. Sau sfarsitul iluminat de regasirea lui Dumnezeu. Sau sfarsitul in care agonizantul il blesteama pe Dumnezeu, il acuza, il injura, numeste lumea absurda si imbecila, destinul - orb si hidos.

Sau chiar moartea ca o eliberare, ca o mare bucurie a spiritului si carnii. Sau orice altceva.

Toate se cunosc, sunt la indemana oricui, le gasesti de vanzare la colt, in cantitati de masa si la preturi de masa...

Toata lumea stie azi ce trebuie sa faca, in orice domeniu, stie deci ce trebuie sa faca si in cazul mortii. Daca nu stie, cauta in dictionar. Dar de obicei stie. Chiar daca nu a citit, a auzit, i sa- povestit, a vazut la cinema, a prins la TV, la patru dupa-masa vineri, cand vine de la slujba si deschide aparatul, trage cu ochiul in timp ce mananca, afla adevarul in timp de isi baga lingura in gura.... inainte sa doarma ca sa arate odihnit in seara de sambata, la opera, la teatru ori la pocher ori la orice stie ce petrecere.

Toti stiu totul despre moarte. Vina razboiului probabil. Prea multi au fost omorati, striviti de bombe, otraviti de gaze, strabatuti de gloante, prea multi au vazut-o cu ochii lor, au facut-o cu mana lor, au povestit-o. In fiecare familie e cate unul care stie cum sta treaba, asa cum pe vremuri in fiecare familie o femeie stia sa coaca paine.

Mor apoi si aceia, dar stiinta lor o mostenesc cei tineri.

Asa si eu. Stiu tot. Stiam din prima clipa tot.

Imi dau bine seama, nu m-am indoit nici o clipa ca ce stiu nu e adevarat, dar e suficient de adevarat ca sa nu mai cautam si noi, fiecare in felul lui, in viata lui proprie, adica in moartea lui proprie, un adevar mai solid."

Ce problematica ma pasiona la 15-16 ani cati aveam :))

Adolescenta cred ca va ramane perioada cu zbuciumul cel mai intens, perioada cea mai bogata in trairi si pasiuni, in ganduri marete si rataciri sublime. Incerc sa-mi amintesc ce autor mi-a transmis aceasta stare, daca nu Cioran, atunci cine?

...............................................................................

Nu ma cuprinde sfera fara bresa

Golul va ajunge sa-mi zdrobeasca pieptul

Luna orbeste cand

Albastrul incatuseaza pamantul...

Cea mai inselatoare forma de iubire

Nu de putine ori am cunoscut oameni care iti taiau rasuflarea, pe care ii doreai aproape, fara explicatii, intr-o contopire extazica. O sete de fuziune, de uniune cu acea persoana, chiar si necunoscuta tie. Te contraria (intr-un mod atractiv evident), te atragea, te starnea. O iubire exclusivista, nu universala si, poate, cea mai inselatoare forma de iubire dintre toate cate exista.

O percepem ca acea stare a indragostirii, cu caderea brusca a barierelor care exista intre cei doi "indragostiti". Dar aceasta relatie pe cat de intensa este, pe atat de scurta va fi. Dupa ce strainul a devenit o persoana intim cunoscuta, nu mai exista bariere de trecut, nu mai exista o apropiere brusca de realizat.

Daca ar exista mai multa profunzime in trairea noastra, am putea sa simtim nemarginirea celuilalt, iar miracolul depasirii barierelor s-ar putea produce mereu, din nou, in fiecare zi. Atunci nu am mai privi uniunea fizica - depasirea separarii.

Experienta indragostirii este intotdeauna exaltanta, interesanta, dar devine tot mai putin intensa, pana ce se termina cu dorinta de a face o noua cucerire. Iluzia ca noua "dragoste" va fi diferita de cele consumate deja, se datoreaza caracterului inselator al dorintei sexuale.

Aceasta dorinta nu este insa numai o pornire carnala, cum o privesc unii, un apetit fizic sau un mod de inlaturare a unei tensiuni, ci o tinta spre uniune. Aceasta dorinta pana la urma poate fi stimulata si de iubire. Dat fiind acest stimulent, cei mai multi ajung cu usurinta la concluzia, gresita de altfel, ca se iubesc unul pe altul, cand de fapt ei doar se doresc reciproc. Iubirea poate inspira dorinta de uniune sexuala; in acest caz, un autor spunea ca relatia fizica este lipsita de cupiditate, de dorinta de a cuceri sau de a fi cucerit, fiind in schimb plina de tandrete. Daca iubirea erotica nu este si iubirea frateasca, ea nu va duce niciodata la uniune, decat intr-un sens orgiastic, trecator. Fara iubire ramanem niste straini, iar odata pierduta iluzia, instrainarea este tot mai puternica, iar departarea ireversibila.

Tandretea nu este in nici un caz o sublimare a instinctului sexual cum considera Freud, ci produsul direct a unei iubiri dincolo de formele fizice.

Acest produs exclude egocentrismul in doi. Depaseste izolarea, neramanand izolati de restul lumii si instrainati de ei insisi.

Exclusivitatea presupune ca doar ca fuzionez deplin si intens numai cu o singura persoana, cea pe care o iubesc.

In iubirea erotica lipseste vointa. Sa iubesti pe cineva nu este doar un simtamant pasionant, ci este si o decizie, o judecata, o promisiune, cum frumos spunea Erich Fromm. Cum voi considera eu iubirea vesnica, daca actul meu de iubire nu implica judecata si decizie?

........................................................................................................

In orgoliul nostru surd
suna lin...
numai frunza muta
isi trece gandul
prin parul meu.