Cati dintre noi nu am simtit macar si pentru o clipa neputinta de a merge mai departe... sfarsitul atat de iminent macar si a unui episod din viata noastra, moment in care predai armele, daca ti-au mai ramas, si capitulezi in fata ofensivei vietii.
Chiar si cei mai puternici au deznadajduit in istoria lor.
Poate ca e o lege a firii. Pana nu deznadajduim, nu gasim putere sa descoperim inceputul.
Un nou inceput. Un pas pe o alta carare.
Un pas timorat, nesigur, dar un pas inainte.
Ma amuzam la cursurile de vanzari de tipologiile de consumatori (mai ales de caricaturile care ii reprezentau) si de reactiile lor fata in fata cu schimbarea.
La fel este si in spirit... unii suntem mai deschisi catre nou si putem "incasa" de la viata mai mult, altii introvertiti care prefera sa-si traiasca propria drama, s-o acutizeze, in locul unui pas... Altii au nevoie doar de un sut in fund, altii de staruinte, toti insa pasim, mai devreme, mai tarziu sau (fericiti aceia) la timpul potrivit. Dar pasim. Altii curajosi, altii din lasitate.
Intotdeauna am crezut ca sinucigasii sunt foarte curajosi, de atata nebunie si dezlantuire este nevoie, atata curaj sa birui lumea (aici a birui cu sensul de a (in)frange viata, si nu cu sensul de a iesi castigator, pentru ca in lupta asta nu castigi nimic, doar iadul si osanda).
Iti trebe curaj sa iti asumi "focul si pucioasa"(Apocalipsa 14:10,11)...
Nu stiu sa existe o statistica, dar din cate suiciduri am auzit toti erau oameni cu frica lui Dumnezeu, nu atei, nu trogloditi, erau oameni care si-au asumat acest gest suicidar, aveau habar, macar si din carti de potentialitatea iadului, si totusi si-au asumat chinul vesnic... cata nebunie, cat curaj.
Si totul din dragoste :))
Un sentiment atat de inalt sa te afunde atat de adanc.
Suferi.
Si aceasta suferinta, ca un presentiment al muririi, cum spunea Cioran, pune stapanire pe tine si te transporta intr-un infinit complicat, in care subiectivitatea te framanta ca intr-un vartej.
Te pierzi.
Suferinta este un cantec al sangelui, al carnii si al nervilor.
Numai cei care vegeteaza in insensibilitate nu au gandit niciodata raul.
Sunt momente carora nu le mai poti supravietui, orice s-ar intampla dupa nu ar mai avea nici o semnificatie, iti picuri ceara in suflet, iti ascuti trairea, te adancesti in durere si faci act de curaj.
Atat de paroxista e singuratatea...
Am avut si eu clipele mele de deznadejde... o sa-mi aduc aminte mereu de Petrica (multumesc!), cat face o vorba duhovniceasca! imi rasuna si acum in tample: "gandeste-te la ce simti acum, inmulteste de sute de mii de ori... incearca. poti sa induri? gandeste-te la eternitate... poti sa induri aceasta suferinta o eternitate?"
Din acel moment mi-am zis ca este nevoie de multa nebunie si curaj sa iti doresti sa treci dincolo, sa-ti asumi iadul vesnic, nebunie sa crezi ca vei scapa nepedepsit, ca un pas inapoi te va "salva".
Tot ce mi-a ramas
tot ce ne-a ramas e Prietenia.
O vorba dulce.
Un sfat de Doamne ajuta, cum spune mami....
...............................................................................
Citesc zgomotul pasului p-asfalt
Mangai verdele - dusman al mortii inegale
Si-astept in secunda mea,
Din secunda tuturora,
Un nou punct de inceput
Al scurgerii clepsidrale
Chiar si cei mai puternici au deznadajduit in istoria lor.
Poate ca e o lege a firii. Pana nu deznadajduim, nu gasim putere sa descoperim inceputul.
Un nou inceput. Un pas pe o alta carare.
Un pas timorat, nesigur, dar un pas inainte.
Ma amuzam la cursurile de vanzari de tipologiile de consumatori (mai ales de caricaturile care ii reprezentau) si de reactiile lor fata in fata cu schimbarea.
La fel este si in spirit... unii suntem mai deschisi catre nou si putem "incasa" de la viata mai mult, altii introvertiti care prefera sa-si traiasca propria drama, s-o acutizeze, in locul unui pas... Altii au nevoie doar de un sut in fund, altii de staruinte, toti insa pasim, mai devreme, mai tarziu sau (fericiti aceia) la timpul potrivit. Dar pasim. Altii curajosi, altii din lasitate.
Intotdeauna am crezut ca sinucigasii sunt foarte curajosi, de atata nebunie si dezlantuire este nevoie, atata curaj sa birui lumea (aici a birui cu sensul de a (in)frange viata, si nu cu sensul de a iesi castigator, pentru ca in lupta asta nu castigi nimic, doar iadul si osanda).
Iti trebe curaj sa iti asumi "focul si pucioasa"(Apocalipsa 14:10,11)...
Nu stiu sa existe o statistica, dar din cate suiciduri am auzit toti erau oameni cu frica lui Dumnezeu, nu atei, nu trogloditi, erau oameni care si-au asumat acest gest suicidar, aveau habar, macar si din carti de potentialitatea iadului, si totusi si-au asumat chinul vesnic... cata nebunie, cat curaj.
Si totul din dragoste :))
Un sentiment atat de inalt sa te afunde atat de adanc.
Suferi.
Si aceasta suferinta, ca un presentiment al muririi, cum spunea Cioran, pune stapanire pe tine si te transporta intr-un infinit complicat, in care subiectivitatea te framanta ca intr-un vartej.
Te pierzi.
Suferinta este un cantec al sangelui, al carnii si al nervilor.
Numai cei care vegeteaza in insensibilitate nu au gandit niciodata raul.
Sunt momente carora nu le mai poti supravietui, orice s-ar intampla dupa nu ar mai avea nici o semnificatie, iti picuri ceara in suflet, iti ascuti trairea, te adancesti in durere si faci act de curaj.
Atat de paroxista e singuratatea...
Am avut si eu clipele mele de deznadejde... o sa-mi aduc aminte mereu de Petrica (multumesc!), cat face o vorba duhovniceasca! imi rasuna si acum in tample: "gandeste-te la ce simti acum, inmulteste de sute de mii de ori... incearca. poti sa induri? gandeste-te la eternitate... poti sa induri aceasta suferinta o eternitate?"
Din acel moment mi-am zis ca este nevoie de multa nebunie si curaj sa iti doresti sa treci dincolo, sa-ti asumi iadul vesnic, nebunie sa crezi ca vei scapa nepedepsit, ca un pas inapoi te va "salva".
Tot ce mi-a ramas
tot ce ne-a ramas e Prietenia.
O vorba dulce.
Un sfat de Doamne ajuta, cum spune mami....
...............................................................................
Citesc zgomotul pasului p-asfalt
Mangai verdele - dusman al mortii inegale
Si-astept in secunda mea,
Din secunda tuturora,
Un nou punct de inceput
Al scurgerii clepsidrale
ce vrea sa zica titlul postului dsoara?
RăspundețiȘtergereCe vrea sa insemne titlul dsoara?
RăspundețiȘtergereacest post a fost inspirat din melodia "Ochii tai" a caror versuri spun:
RăspundețiȘtergere"Daca ochii tai
Vreodata vor mai plange
Daca pasii azi ti se intorc din drum
Aminteste-ti tu, prietene si spune-mi
Un inceput nu e, nu-i un sfarsit de drum
Si n-ai sa stii ca ochii ti-au zambit
Ca o petala in roua zorilor
Da mana ta usor si-ai sa revii
Prietenie, crezi in vraja vïselor"
Concluzia care vrea sa rezide din textul de mai sus e urmatoarea: ca orice s-ar intampla priveste inainte si orice sfarsit considera-l inceput, intotdeauna vei avea un prieten care te va insoti pe noul drum... casca ochii si vezi!