In iubire, apare paradoxul ca doua fiinte devin una si raman totusi doua

Nu de putine ori am auzit ca prima iubire nu se uita niciodata. Primul sarut, prima atingere, prima vibratie. De uitat probabil ca nu se uita, insa in opinia mea amintirea vie, care zvacneste nu este amintirea inceputului, ci amintirea celei mai intense recente trairi.

Iubirea la 30 de ani.

30 de ani - varsta la care maturitatea si implinirea (unei femei, ca la barbati trebuie sa mai asteptam inca 10 ani :P) atinge cote maxime; varsta la care experienta, sexualitatea bine definita si tineretea usor maturata sunt atuuri; varsta la care nu te mai indragostesti asa usor, stacheta ti-e sus de tot, dar daca totusi se intampla, iubesti cu toata fiinta ta, cu toata ratiunea, ai ce oferi, dai totul, iar profunzimea trairii tale este atat de febrila.

Iubirea matura inseamna uniune cu conditia pastrarii propriei integritati, a propriei individualitati. Iubirea este o putere activa in om (cum spunea Erich Fromm in "Arta de a iubi"), o putere care sparge zidul ce separa omul de semenul sau, care il uneste cu altii; iubirea il ajuta pe om sa depaseasca sentimentul izolarii si separarii, permitandu-i totusi sa ramana el insusi, sa-si pastreze integritatea.

Iubirea imatura spune: "te iubesc fiindca am nevoie de tine"; iubirea matura spune: "am nevoie de tine fiindca te iubesc".

In iubirea matura, apare paradoxul ca doua fiinte devin una si raman totusi doua.

Spinoza deosebeste doua feluri de afecte: afecte active si afecte pasive, "actiuni" si "pasiuni". In exercitiul unui afect activ, omul este liber, este stapanul afectului sau, in exercitiul unui afect pasiv, el este manat de ceva, el fiind obiectul unor motivatii de care nu e constient. Astfel Spinoza ajunge sa afirme ca virtutea si puterea sunt unul si acelasi lucru. Invidia, gelozia, ambitia, orice forma de lacomie sunt pasiuni, iubirea este o actiune, este practicarea unei puteri umane care se poate face numai in libertate si nu ca rezultat al unei constrangeri. Iubirea este o activitate, nu un afect pasiv; " a iubi" este altceva decat "a fi indragostit". La modul general, caracterul activ al iubirii poate fi descris prin faptul ca a iubi inseamna in primul rand a da si nu a primi.

Si am zis a da, nu a renunta la ceva, a te priva de ceva, a face un sacrificiu.

Persoana al carui caracter nu a depasit stadiul unei orientari pur receptive, exploratoare, acaparatoare, resimte actul de a da in acest fel.

Caracterul de tip mercantil este dispus sa dea, dar numai daca primeste ceva in schimb; sa dea ceva fara sa primeasca inseamna pentru el sa fie inselat. O

amenii a caror orientare este in principal neproductiva, cred ca a da inseamna a saraci. De aceea ei refuza sa dea.

Altii isi fac o vritute din a da, in sensul de a face un sacrificiu, virtutea de a da constand pentru ei tocmai din actul acceptarii sacrificiului.

Pentru caracterul productiv, a da are o semnificatie complet diferita. A da este cea mai inalta expresie a puterii, Tocmai in actul de a da, imi simt taria, bogatia, forta.

Ma simt revarsandu-ma, raspandindu-ma, traind din plin si deci ma bucur.

Sa dai este mai placut decat sa primesti, nu pentru ca ar fi vorba de o privatiune, ci pentru ca actul de a da exprima propria-ti vitalitate.

Daca dai, inseamna ca esti bogat.

In opinia mea, nu cel ce are mult este bogat, ci cel ce da mult.

Oricine este capabil sa dea este un om bogat, simte ca poate oferi ceva altora.

Pana la urma in iubire oferi ce ai mai pretios, fiecare se ofera pe sine, daruiesti ceea ce ai viu in tine, ii daruiesti bucuriile tale, ceea ce ti se pare interesant, ceea ce stii, umorul, tristetile tale - toate expresie a tot ceea ce este viu in tine.

Oferind ceva din viata ta, il imbogatesti pe celalalt, il faci sa simta mai intens.

Daruind, nu poate sa nu aduca la viata ceva in celalalt, iar acest ceva se reflecta asupra lui insusi; daruind cu adevarat, el nu poate sa nu primeasca ceea ce ii este daruit in schimb.

A darui implica sa-l faci pe celelalt sa daruiasca de asemenea.

Atunci cei doi impartasesc bucuria a ceea ce au adus la viata impreuna. Acest gand a fost exprimat foarte frumos de Marx: "Sa privim" spunea el, "omul ca om, iar relatia sa cu lumea ca pe o relatie umana si atunci nu poti schimba iubirea decat pe iubire, increderea pe incredere, s.a.m.d. Daca iubesti fara sa generezi iubire, adica daca iubirea ta ca atare nu produce iubire, daca prin mijlocirea unei exprimari a vietii ca persoana ce iubeste nu te transformi intr-o persoana iubita, atunci iubirea ta este impotenta, este o nefericire.

Dincolo de acest element al daruirii, caracterul activ al iubirii devine evident prin faptul ca implica inttodeuauna cateva elemente de baza, comune tuturor formelor de iubire. Acestea sunt grija, responsabilitatea, respectul si cunoasterea.

Iar dintre acestea (cum se exprima Leviticul) cea mai mare e grija.

Asa ca, astept varsta de 30 de ani sa-mi gasesc ingrijitorul.

Pana atunci, ma mai descant cu un vers scris pe tarmul unei mari infierbantate intr-o noapte singura de iulie (2007), cand lipsa grijei celui de langa mine a tradat iubirea:

In clipe de clopot rasun,

Clepsidra se-ntoarce-ntr-o rana.

Lemnul cel rece masoara

Trairi inghetate-ntr-o seara,

Ce-altarul fiintei apun.

Venim sa mancam nemurirea!

Patrunsii din noi se supun

Ceaslovul asteapta oprirea.

S-au dus amintirile noastre

Ce trista ne este sfarsirea...

Vor stii oare poetii

De versul nostru aievea?

Zic sa lasam marturie

Ca-n ast trecator taram

Vesnica e doar poezia

Iar ceasul ne e stapan.