Reciteam aseara din notitele unei veri de liceu si am ajuns la concluzia ca un autor este cu atat mai pricopsit cu cat reuseste sa ramana in subconstientul cititorilor, modul acestora de exprimare, exteriozare fiind in deplina consonanta cu cele adulmecate din opere. Redau aici cateva fragmente, data viitoare sa-mi desfat nostalgia si fara cautari sub praf.
"Simteam oboseala. Exact ce m-as fi putut astepta, in modul in care m-as fi putut astepta. Pentru ca intr-adevar, in subconstient, ma asteptam sa se intample si chiar in forma asta. Ma obosea ca o repetitie, ca o rutina, ma calca pe nervi. O lume moderna, o lume a consumului in care si moartea a devenit un bun de consum.
Si nu numai moartea. Banuiala ei. Spaima de ea. Confirmarea ei. Disperarea. Revenirea. Incercarea unei ultimi atitudini morale. Refacerea scarii de valori. Sfarsitul demn. Sau, dimpotriva, sfarsitul cu naruirea oricarei stapaniri, cu pierderea infatisarii de om. Sau sfarsitul iluminat de regasirea lui Dumnezeu. Sau sfarsitul in care agonizantul il blesteama pe Dumnezeu, il acuza, il injura, numeste lumea absurda si imbecila, destinul - orb si hidos.
Sau chiar moartea ca o eliberare, ca o mare bucurie a spiritului si carnii. Sau orice altceva.
Toate se cunosc, sunt la indemana oricui, le gasesti de vanzare la colt, in cantitati de masa si la preturi de masa...
Toata lumea stie azi ce trebuie sa faca, in orice domeniu, stie deci ce trebuie sa faca si in cazul mortii. Daca nu stie, cauta in dictionar. Dar de obicei stie. Chiar daca nu a citit, a auzit, i sa- povestit, a vazut la cinema, a prins la TV, la patru dupa-masa vineri, cand vine de la slujba si deschide aparatul, trage cu ochiul in timp ce mananca, afla adevarul in timp de isi baga lingura in gura.... inainte sa doarma ca sa arate odihnit in seara de sambata, la opera, la teatru ori la pocher ori la orice stie ce petrecere.
Toti stiu totul despre moarte. Vina razboiului probabil. Prea multi au fost omorati, striviti de bombe, otraviti de gaze, strabatuti de gloante, prea multi au vazut-o cu ochii lor, au facut-o cu mana lor, au povestit-o. In fiecare familie e cate unul care stie cum sta treaba, asa cum pe vremuri in fiecare familie o femeie stia sa coaca paine.
Mor apoi si aceia, dar stiinta lor o mostenesc cei tineri.
Asa si eu. Stiu tot. Stiam din prima clipa tot.
Imi dau bine seama, nu m-am indoit nici o clipa ca ce stiu nu e adevarat, dar e suficient de adevarat ca sa nu mai cautam si noi, fiecare in felul lui, in viata lui proprie, adica in moartea lui proprie, un adevar mai solid."
Ce problematica ma pasiona la 15-16 ani cati aveam :))
Adolescenta cred ca va ramane perioada cu zbuciumul cel mai intens, perioada cea mai bogata in trairi si pasiuni, in ganduri marete si rataciri sublime. Incerc sa-mi amintesc ce autor mi-a transmis aceasta stare, daca nu Cioran, atunci cine?
...............................................................................
Nu ma cuprinde sfera fara bresa
Golul va ajunge sa-mi zdrobeasca pieptul
Luna orbeste cand
Albastrul incatuseaza pamantul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu