De unde vii si incotro iti indrepti pasii? E prima nedumerire despre fiece om in parte... Mi-am dat seama ca nici macar nu vreau sa aflu raspunsuri... la inceput oamenii iti par prietenosi, amabili, apropiati. Cu cat vrei sa ti-i aproprii mai mult, cu atat nedumerirea e mai mare, incerci sa patrunzi tainele cunoasterii, dar resursele sunt mult prea sarace. Taina este taina. Sa nu te mire atunci cand un prieten are o reactie pe care nu iti inchipuiai vreodata ca o poate avea. Un lucru sigur am invatat in viata asta... nimic nu e imposibil. Asadar crede! Oricat de bine credeai ca il cunosti, orice suflet are taine pe care poate doar le vei atinge cu varful degetelor, insa niciodata cuceri. De aceea nici nu prea ma lupt. Nu vreau sa cuceresc pe nimeni, pe mine nici nu ma iubesc, ma simt ca o coasta de fildes plina de copii bolnavi de tetanos (asta apropo de documentarul Andreei Marin Banica). O boala care produce niste contractii puternice ale muschilor, incat oasele se pot rupe. Asa erup si eu adesea si imi frang sufletul in mii de oase mici, care nu vor mai pune niciodata in functiune organismul meu bolnavicios. Suntem toti bolnavi... obsedati.. neincrezatori... filosofi. Impartim firul in 10 si ii lasam pe altii sa le lege. Si apoi, nemultumiti de soarta noastra, incercam sa dezlegam conceptual "itele". Care-s asa de incurcate, incat ne plictisim, cedam, bagam nasul in perna si asteptam ca rasaritul sa ne aduca o alta viata.
Royalty Free Roblox Background Forest
Acum 3 ani
Fiecare este ceea ce spune. Nu ceea ce spune ca este, ci ceea ce spune despre altii ca sunt. Oamenii din jurul nostru sunt oglinda noastra, ei sunt la fel ca noi, azi emotivi, maine mai stresati, poimaine indiferenti...chiar daca nu ne sincronizam in aceiasi perioada sau situatie, toti suntem la fel...si de ce nu, ochiul critic devine apt la comportamentele celor din jur si beteag cand vine vorba de siesi. Tocmai de aceea avem asa o usurinta in a folosi cuvinte despre altii, fie bune, fie rele, fie ei buni sau rai. Cand cineva ne adreseaza o intrebare personala, ezitam. Resposabilitatea pentru parerile despre noi insine devine exacerbata, abia atunci constientizam valoarea cuvantului, chiar daca in cele din urma spunem o minciuna. Unii ar numi-o diplomatie, altii smechereala, eu vrajeala. Cat ne-am dori in viata asta sa fim vrajitori, cu o simpla fraza sa schimbam, sa ne schimbam, ca pana la urma, toti recunoastem la un moment dat ca nu suntem cum ne dorim, cum ar trebui pentru a birui lumea, cu toate astea totul ni se pare ireversibil... si atunci aruncam cu cuvinte, ni se pare in neant, insa ele ricoseaza in obrazul nostru, in sufletul nostru, in chipul nostru. Noi - dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Noi - cuvantatori
RăspundețiȘtergere