Labirint in noi

"Vorbesc cu mine insumi, cum as vorbi c-un frate

Intors ranit din lupta cu zilele de ieri,

Si parca tot nu-mi vine sa cred ca n-am dreptate -

Ca El si Eu nu suntem decat acelasi frate,

Si-aceeasi rana-i doare pe ambii scutieri." Ion Minulescu

Dupa indelung dialog cu mine insumi, m-am gandit ca e mai bine sa-mi scriu. De exemplu o epistola... nici macar nu trebuie sa primesc raspuns, dar am multumirea ca am facut macar un pas. Un pas spre impacarea cu mine. Poate ca e un soi de smerenie, poate plistiseala, insa m-am saturat sa petrec timp cu mine. Sa ies din acest contur, sa ma plesnesc, sa urlu, sa-mi dau sfaturi si apoi sa revin. Aceleasi idei, trairi, frustrari, concluzii. Suntem mandri din fire, ne credem frumosi, mai destepti decat altii, avem intotdeauna dreptate, insa in insingurare, mai toti ne uram, uram momentele in care descoperim aceleasi rani in ambii scutieri. Eu le urasc! Merg pe strazi si imi aud gandurile, le zic sa taca, iar ele incep sa-si aleaga masti, le vad in parinti, in iubiti, in oamenii de pe strada.

Precum copiii mici care plang si isi astupa urechile. Am descoperit in mine acest gest ciudat de a-mi ascunde auzul de parca gandurile ar veni de la cea desprinsa din mine. Iar cand le refuz, se intoarce in mine (eu iesita din contur) si incepe sa urle... De multe ori e nervoasa, da cu pumnii, ma istoveste si apoi cand isi pierde energia, ma lasa sa dorm tarziu in noapte. Este ea, cea cu care nu-mi mai place sa vorbesc. Nici macar nu mai vorbim, ci doar ne reprosam lucruri, eu: ca e paranoia, ea: ca sunt prea modesta, eu: ca e rautacioasa, ea: ca sunt prea slaba, si uite asa ajung sa fug de ea, ma ascund prin toate cotloanele creierului, ca intr-un labirint, de data asta insa sperand sa ma pierd, dar ea nemernica atata timp m-a alergat incat a invatat toate caile, drumurile, directiile si reuseste sa ma prinda de fiecare data cu garda jos. Invinge. Ma doboara. Mi-am dat seama ca cel mai bine ar fi sa dau la pace, adica sa o accept, sa traiesc cu ea avand convingerea ca ea are intotdeauna dreptate.

Vreau liniste, decat sa intru in conflict mereu, mai bine o ascult. In rest, caut sa nu mai semnez condica de prezenta in numele ei.